Constanța, 21 mai 2026
COMUNICAT DE PRESĂ
Tinerii din Constanța au participat la Forumul „Y‑Caring Democracy” dedicat drepturilor și politicilor în domeniul sănătății sexuale și reproductive

Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare a organizat în data de 21 mai 2026, la Constanța, evenimentul Y‑Caring Democracy – Forumul participativ al tinerilor privind drepturile și politicile în domeniul sănătății sexuale și reproductive (SRHR), în cadrul proiectului european Y‑Turnout EU – Youth Tackling UnderRepresentation by uNiting citizens in stigma-free pOlicymaking on sexual and reproductive health righTs, finanțat de Uniunea Europeană.
Evenimentul a reunit peste 30 tineri, tinere, reprezentanți ai instituțiilor publice, specialiști din domeniul sănătății și actori locali implicați în promovarea participării democratice și SRHR.
Un aport valoros la discuțiile din cadrul forumului a fost adus de reprezentanții instituțiilor publice și organizațiilor participante la eveniment, care au subliniat importanța colaborării intersectoriale în promovarea sănătății și drepturilor sexuale și reproductive ale tinerilor.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a evidențiat rolul esențial al politicilor de egalitate de gen în reducerea vulnerabilităților și în creșterea participării civice a tinerelor, în timp ce Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța a prezentat informații relevante privind accesul la servicii SRHR și provocările întâlnite la nivel local.
Reprezentanții AJOFM Constanța au discutat despre legătura dintre incluziunea socială, accesul la piața muncii și bunăstarea tinerilor și tinerelor, în timp ce Inspectoratul Școlar Județean Constanța a accentuat rolul educației în formarea unei culturi a sănătății și responsabilității.
Direcția Generală de Asistență Socială Constanța și DGASPC Constanța au adus în atenție nevoile tinerilor vulnerabili și importanța serviciilor integrate, iar Crucea Roșie, Forumul Național al Tinerilor și alți reprezentanți ai societății civile au împărtășit experiențe din activitățile de informare, prevenție și sprijin comunitar.
Contribuțiile acestor instituții au consolidat dialogul și au oferit o perspectivă amplă asupra modului în care politicile publice pot răspunde mai eficient nevoilor reale ale tinerilor.
Forumul a creat astfel un spațiu deschis de dialog în care tinerele și tinerii participanții au discutat despre modul în care politicile privind sănătatea și drepturile sexuale și reproductive influențează bunăstarea tinerilor, accesul la informații și servicii, precum și participarea egală în procesele de decizie.
Agenda zilei a inclus sesiuni de dialog, prezentări tematice și un atelier participativ în cadrul căruia tinerii au analizat accesul la informații și servicii SRHR, rolul instituțiilor locale în dezvoltarea politicilor publice, dimensiunea de gen în participarea civică și modalități concrete prin care vocile tinerilor pot fi integrate în procesele decizionale.
Participanții au subliniat importanța reducerii stigmei, a creșterii accesului la educație și servicii de sănătate sexuală și reproductivă, precum și necesitatea implicării active a tinerelor femei în viața civică. Prin schimbul de perspective și activitățile interactive, evenimentul a contribuit la consolidarea încrederii tinerilor în propriile capacități de a influența politicile publice care le afectează viața de zi cu zi. Forumul s‑a încheiat cu o sesiune de Q&A, concluzii și networking.
Proiectul Y‑Turnout EU își propune să reducă decalajul de gen în participarea civică, să promoveze incluziunea și să sprijine tinerii în procesele democratice prin activități participative, dialog structurat și colaborare europeană. Pentru mai multe informații, vă rugăm, să o contactați pe doamna Alexe Narcisa, expert proiect, mobil: 0766.304.610, asociatianovapolis@gmail.com.