Cum îți deschizi o afacere în România?
Pentru deschiderea unei afaceri în România ai de urmat o serie de pași și va trebui să iei mai multe decizii privind desfășurarea afacerii tale
În contextul crizei umanitare cauzate de războiul din Ucraina, România a devenit gazdă pentru peste 80.000 de ucraineni strămutați. Numeroase dintre aceste persoane se află în situații de vulnerabilitate, iar această vulnerabilitate are potențialul de a se adânci odată cu trecerea timpului, expunând refugiații la precaritate economică, posibile abuzuri, acces limitat la drepturi și la tensiuni cu comunitatea gazdă. În același timp, în ciuda eforturilor depuse de numeroși actori umanitari, accesul refugiaților la surse de informare juridică clare și accesibile rămâne limitat, ceea ce îi expune și mai mult.
Proiectul ”CDMiR 4 Ucraina: Creșterea gradului de conștientizare privind drepturile omului si tratament egal pentru refugiatii ucrainieni din Romania” urmărește să abordeze problema crizei umanitare din Ucraina prin furnizarea de servicii și materiale de informare pentru refugiații ucraineni, în special în ceea ce privește accesul la drepturi socio-economice. Având în vedere că accesul la piața forței de muncă este un element esențial al procesului de integrare și de empowerment al refugiaților, prin proiect vor fi oferite în mod complementar și servicii de training privind munca și antreprenoriatul în România.
În paralel, proiectul va crește gradul de conștientizare în rândul autorităților publice, societății civile și altor actori relevanți în ceea ce privește drepturile refugiaților ucraineni, va încuraja cooperarea în plan local și național, inclusiv prin încheierea de parteneriate relevante, și va contribui la cartografierea serviciilor existente. Nu în ultimul rând, în urma consultării comunităților de refugiați, vom iniția o serie de demersuri de advocacy bazate pe date, cu scopul de a îmbunătăți cadrul legal și de politici privind integrarea refugiaților.
Durata proiectului este de 12 luni, acesta implementându-se în perioada 15 martie 2023 – 15 martie 2024, iar valoarea eligibilă a proiectului este de 199.900 Euro.
Proiectul își propune:
Pentru mai multe informații vă rugăm contactați pe doamna Alexe Iris, Manager proiect, Asociația Novapolis, email: coalitie.migratie@gmail.com.
Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) a fost înființată la începutul anului 2017, reunind iniţial un număr de 11 organizații neguvernamentale cu experienţă în domeniul migrației, anti-discriminării, drepturilor omului și politicilor publice.
Până în prezent, este singura Coaliție a societății civile din România activă în domeniul migraţiei, azilului şi integrării.
În primii trei ani de activitate, numărul organizaţiilor membre ale coaliției s-a dublat, CDMiR ajungând să înglobeze 23 de ONG-uri din toate regiunile României, precum și 5 susținători din mediul academic și din cadrul organizațiilor internaționale. Membrii CDMiR acoperă un număr larg de domenii de expertiză, inclusiv cercetare, advocacy, asistenţă materială, juridică şi medicală, orientare culturală şi dialog.
***Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare își propune să contribuie la consolidarea unei societăți democratice, incluzive și diverse, echilibrată din punct de vedere social și economic, capabilă să răspundă nevoilor tuturor. Misiunea sa este să susțină și să promoveze valorile democratice, modelele și intervențiile pentru dezvoltarea unei societăți bazate pe libertate, responsabilitate și respect.
Asociația Centrul pentru Inovare Publică este organizație non-guvernamentală înregistrată legal în anul 2014 cu misiunea de a construi o societate deschisă în care instituții transparente oferă acces la informații în formate deschise, decid împreună cu și în interesul celor pe care îi reprezintă, garantând drepturi egale pentru toate persoanele, iar cetățenii iau atitudine în cunoștință de cauză față de ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi este o organizaţie neguvernamentală fondată în 1998 şi având statutul de organizaţie de utilitate publică din 2003. Misiunea CNRR este aceea de a promova şi apăra prin toate mijloacele legale drepturile omului în general şi drepturile migranţilor, refugiaţilor şi solicitanţilor de azil în special.
Pentru deschiderea unei afaceri în România ai de urmat o serie de pași și va trebui să iei mai multe decizii privind desfășurarea afacerii tale
Dacă îți cauți un loc de muncă în România, există câteva informații esențiale pe care trebuie să le știi și mai multe resurse și platforme
Proiectul este derulat de Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Fundaţia Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi și Centrul pentru Inovare Publică și beneficiază de o finanțare în valoare de 199.900 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.